Numai uniţi putem distruge orice sistem ostil animalelor şi mediului!
      Federatia îşi desfăşoară aczivitatea exclusiv din cotizaţii, donații și sponsorizări. Donația ta, oricât de mică, contribuie la salvarea unui animal. Federatia nu a primit și nu primește fonduri de la vreo primărie, de la stat sau din fonduri europene.

APEL! Codul silvic se vrea modificat.

Un grup de parlamentari a iniţiat modificarea Legii 46/2008 – Codul silvic (înregistrat PLx.573 din 31.10.2011 ). Noua formă propusă încalcă toate principiile de administrare responsabilă a pădurilor și creează, practic, cadrul legal pentru distrugerea pădurilor României.

WWF-România a propus Comisiei de specialitate din Camera Deputaților cateva zeci de amendamente și soluții, astfel încât să avem o legislație modernă, europeană și mai ales favorabilă pădurilor noastre.
Comisia a respins toate propunerile experților noștri și le-a interzis accesul la dezbaterile pe tema Codului Silvic.

Proiectul de lege urmează a fi supus plenului, în cel mai scurt timp.

Dacă va fi votată, legea va avea efecte asemănătoare cu greșelile din perioada celui de-al doilea val al retrocedării pădurilor (2001-2005), care a provocat distrugerea a peste 400.000ha de pădure.

WWF-România și Coalitia de Mediu apelează la toate procedurile pentru a opri acest gest criminal, însă

AVEM NEVOIE DE AJUTORUL TĂU!
Dacă vrei să mai avem păduri în România:

Ajuta-ne să răspândim mesajul nostru pe Facebook și

Trimite o scrisoare de poziție (disponibilă în partea de jos a paginii) celor care au puterea de a opri noul Cod Silvic:

http://www.facebook.com/l/fAQHhfFLu/romania.panda.org/ce_facem/paduri/noul_cod_silvic_condamna_padurile_din_romania/index.cfm?fb_action_ids=492821254085574&fb_action_types=og.likes&fb_source=aggregation&fb_aggregation_id=288381481237582

Be Sociable, Share!

Leave a Reply


Hit Counter provided by Skylight