Numai uniţi, putem distruge orice SISTEM ostil animalelor şi mediului ! Dumnezeu ne va face Dreptate!

MOTTO: Nicio cauză nu e pierdută dacă a mai rămas un nebun să lupte pentru ea. 

Aakash Web Announcer plugin

Masacrul de la BALC, în numele “păstrării” echilibrului…

balc

Domeniul de la Balc are peste 11.100 de hectare, iar “ţarcul” unde au loc anual masacre se întinde pe circa 1500 de hectare.

Ion Ţiriac a renunţat la fondul de vânătoare de la Balc  acesta fiind “câştigat” pe 21 iulie 2009 de către Asociaţia de vânătoare Waidmannsheil în urma unei “licitaţii publice” pentru următorii 10 ani.  Acesta îşi păstrează însă complexul de vânătoare, iar fauna cinegetică va fi gestionată de asociaţia de vânătoare. Suma pe care asociaţia o plăteşte anual este de aproape 27.000 euro.

În 2005 când au fost masacraţi aproape 200 de mistreţi, adică o treime din fondul domeniului, fostul premier Adrian Năstase a reuşit “performanţa” de a doborâ 23 de mistreţi.

În 2007, au fost invitaţi circa 30 dintre cei mai importanţi oameni de afaceri, politicieni, şi sportivi din Europa. Printre invitaţi : Wolfgang Porsche, Klaus Mangold-preşedinte Chrysler, prinţul Dimitrie Sturdza şi, cum nu trebuia să lipsească “un premier”,   Petre Roman. 

În 2008, vânătoarea s-a dorit departe de ochii presei şi a populaţiei indignate din România. Au căzut pradă “bogaţilor lumii” circa 150 de mistreţi. Timp de două zile 100 de mistreţi şi câteva căprioare au căzut victime. 

În 2009, pe lângă mistreţi, s-au vânat şi câteva căprioare.

În 2010 s-au vânat peste 150 de mistreţi, cam la fel câţi au fost şi în anul anterior.

În 2011, vânătoarea a avut loc într-o singură zi, iar bilanţul a fost de 160 de mistreţi împuşcaţi.

La vremea aceea ministrul Borbely Laszlo declara: “Am un punct de vedere personal. E un sport, sunt foarte multi vanatori, daca se pastreaza echilibrul si aici e de fapt esenta vanatului, din punct de vedere legal e dificil”

Interesant punctul de vedere al acestui fost ministru. Conform spuselor acestuia “vânătoarea este un sport” indiferent de vânat atata timp cât se “păstrează echilibrul”. Să înţelegem că pentru “păstrarea echilibrului” dintre bogaţi şi săraci vânătoarea poate fi considerată un sport acceptat.

Cât priveşte atribuirea, controversată dealtfel, unor astfel de fonduri de vânătoare trebuie înţeleasă “afacerea” în sine şi nu faptul că cineva administrează un teren cu animale sălbatice. În condiţiile în care străinii plătesc, de pildă, trofeul unui mistreţ cu suma de 1000 de euro sigur că rămâne în ecuaţie doar numărul ce trebuie “recoltat” pentru a avea profit.

Datorită acestui aspect există în România numeroase “fonduri de vânătoare” , multe dintre ele cu o suprafaţă ce încalcă legea, administrate de baroni locali precum şi afacerişti, folosindu-le pentru distracţie şi rotunjirea averilor atinse de criză.

FPAM va lupta pentru interzicerea vânătorii în România pentru considerente ce ţin de respectarea drepturilor animalelor, etică şi echitate vânătorească, principii morale privind uciderea din “plăcere”, lipsa de reacţie a autorităţilor şi a reprezentanţilor Poliţiei Române şi Parchetului, care deşi ştiu că se comit infracţiuni permit acest lucru din TEAMĂ.

Gogoriţele îndrugate de Ţiriac precum că ăştia sunt oamenii de care România are nevoie pentru relansarea mediului de afaceri şi loby pentru alte nu ştiu ce “intervenţii” nu au decât rostul de a arăta “unora” PISICA pe post de BAU BAU. România va prospera numai dacă românii vor lua atitudine şi nu vor aştepta să le cadă câte un “os” de la “masa bogaţilor”.  

Protecţia animalelor din România este debusolată şi numai prin unificare va deveni o forţă ascultată la nivel înalt. FPAM a făcut primul pas, haideţi să ii facem şi pe ceilalţi împreună.

FPAM va depune o plângere penală împotriva organizatorilor şi a participanţilor.

Remus Cerneahttp://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/vanatoarea-de-la-balc-reprezinta-un-masacru-care-ignora-recomandarile-europene-in-domeniu-si-codul-etic-al-vanatorului-voi-propune-un-proiect-de-lege-pentru-a-fi-interzisa-89068.html

Be Sociable, Share!

Leave a Reply


Hit Counter provided by Skylight