Numai uniţi, putem distruge orice SISTEM ostil animalelor şi mediului ! Dumnezeu ne va face Dreptate!

MOTTO: Nicio cauză nu e pierdută dacă a mai rămas un nebun să lupte pentru ea. 

Aakash Web Announcer plugin

Mega afacere cu câini fără stăpân, la Alexandria

Câini-OTRĂVIŢI-CU-FURADAN-1

Aşa cum era de aşteptat, nici administraţia publică locală din Alexandria nu a scăpat de „flagelul” infracţiunilor, în ceea ce priveşte gestionarea câinilor de pe domeniul public.

Pornim de la o simplă solicitare de informaţii publice adresată autorităţii publice locale Alexandria prin care ceream să ni se pună la dispoziţie „HCL privind aprobarea înfiinţării Serviciului specializat de gestionare a câinilor fără stăpân, conform art.1 alin.1 din OUG155/2001 (r)”, deşi cunoşteam situaţia dar având nevoie de un act oficial în acest sens.

Răpunsul parţial primit invocă faptul că informaţiile solicitate „nu au putut fi identificate în termenul de 10 zile…”. Păi, informaţia solicitată ar fi trebuit să se regăsească în documentele celor care desfăşoară această activitate pentru justificarea legalităţii acesteia.

Răspunsul complet vine după cele 30 de zile şi, după ce ni se comunică faptul că avem de plată „taxa de 18 lei”, ni se indică nişte HCL-uri pe care nu le-am cerut, respectiv HCL 60/29.04.2002 privind înfiinţarea serviciului public de interes local  „Serviciul Sanitar Veterinar”  al municipiului Alexandria şi HCL 164/30.07.2010 privind asocierea municipiului Alexandria cu SC Transloc Prest SRL în vederea constituirii SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL.

Cum aceste documente nu sunt cele solicitate de noi vom încerca să expunem afacerea pe înţelesul tuturor.

În anul 2002, prin HCL 60/29.04.2002 a fost înfiinţat Serviciu Sanitar Veterinar şi nu Serviciul specializat de gestionare a câinilor fără stăpân la nivelul municipiului Alexandria.

În anul 2010, prin HCL 176/10.08.2010, HCL 60/2002 îşi încetează aplicabilitatea şi, Serviciul Sanitar Veterinar se comasează cu SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL Alexandria.

Cine este SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL Alexandria ?

Prin HCL 164/2010 se aprobă asocierea Consiliului Local al municipiului Alexandria cu SC Transloc Prest SRL pentru constituirea SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL cu un capital de 1000 de lei !!!.

Prin acelaşi act normativ se aprobă Actul Constitutiv al SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL care prevede ca obiect principal de activitate ACTIVITĂŢI VETERINARE – Cod CAEN 7500, activităţi ce fac parte din categoria activităţilor profesionale şi care nu pot fi desfăşurate decât de către medicii veterinari organizaţi conform Legii 160/1998 actualizată pentru organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar.

Nu mai trebuie amintit faptul că angajaţi ai Consiliului local şi SC Transloc Prest SRL sunt numiţi în AGA SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL.

Nu mai trebuie amintit şi faptul că, pe perioade scurte de timp, au fost adoptate un număr de peste 17 acte normative care să reglementeze activitatea acestui SRL de „casă”.

Conform legii, activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân poate fi desfăşurată numai de către Serviciile specializate de gestionare a câinilor fără stăpân legal înfiinţate, conform prevederilor art.1 alin.1 din OUG155/2001 republicată ca lege specială în domeniu.

Aşa cum am constatat în municipiul Alexandria nu a fost înfiinţat un astfel de serviciu public de gestionare a câinilor fapt pentru care gestionarea câinilor de către Serviciul Sanitar Veterinar sau SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL (înfiinţat în scopul sustragerii banilor publici de către angajaţi ai primăriei, consiliului local şi SC Transloc Prest SRL având în vedere că de la forma precedentă nu se putea fura banul public) este ilegală.

Toate acţiunile derulate de către Serviciul Sanitar Veterinar sau SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL privind gestionarea câinilor fără stăpân îmbracă forma penală privind abuz în serviciu, desfăşurarea unei activităţi fără autorizare, cruzime faţă de animale (având în vedere faptul că numai în perioada 2014 – 2016 SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL a ucis peste 2000 de câini fără drept) şi gestionare frauduloasă a banului public.

Nu mai trebuie amintite condiţiile jalnice în care erau deţinuţi câinii în adăpostul ce a fost amenajat abia în anul 2011 investiţia costând municipalitatea 269.038 mii euro aprobată prin HCL 83/2011.

Capacităţile fizice aprobate:

  • Spaţii cazare animale – 30 cuşete;
  • Clădire administrativă – 114 mp;
  • Împrejmuire – 130 mp;
  • Drumuri, platforme, alei, trotuare – 301 mp;
  • Bazin vidanjabil – 12 mc;
  • Reţele de apă, canalizare, instalaţii electrice, gaze naturale.

Prin HCL 41/2010 se aprobă:

-organigrama SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL;

-Statul de funcţii;

-Regulamentul de organizare şi funcţionare al SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL

Atenţia ne-a fost atrasă de Statul de funcţii care se prezintă astfel:

  • Director – salariu de încadrare 2928 plus spor condiţii de muncă 799 lei;
  • Asistent veterinar – salariu 1036 plus spor 166 lei;
  • 2 Asistenţi veterinari – salariu 841 plus spor 135 lei;
  • Asistent veterinar – salariu 928 plus spor 148 lei;
  • Asistent veterinar – salariu 705 plus spor 15 lei;
  • Asistent veterinar vacant – salariu 928 plus spor 148 lei;
  • Administrator – salariu 998 plus spor 178 lei;
  • Şofer – salariu 1030 plus spor 179 lei;
  • 2 Muncitori calificaţi – salariu 930 plus spor 149 lei;
  • Muncitor necalificat – salariu 788 plus spor 131 lei;
  • Muncitor necalificat – salariu 821 plus spor 131 lei;
  • Referent contabilitate resurse umane – salariu 996 lei

Pe lângă acestia mai primesc bani şi membri AGA

Conform regulamentului de organizare şi funcţionare obiectul de activitate al serviciului public constă în:

– Realizarea de prestari servicii catre persoane fizice si persoane juridice;

Aplicarea masurilor de apararea a sanatatii animalelor detinute de catre gospodariile populatiei si unitati;

– Efectueaza la timp si in bune conditii operatiuni sanitar-veterinare de depistare si prevenire a bolilor infectioase si parazitare la animale;

Acorda, contra cost, asistenta sanitar-veterinara curenta animalelor de a caror sanatate raspunde;

Asigura controlul produselor alimentare de origine animala in toate fazele de prelucrare, depozitare, transport si valorificare;

Depistarea animalelor cu tulburari reproductive si asigurarea aplicarii tratamentului necesar pentru cresterea indicelui de natalitate;

Efectueaza vaccinarile necesare la animalele detinute de catre crescatorii de animale;

– Efectueaza tratamente si lucrari de stomatologie la animale;

Efectueaza tuberculinari, necropsii si recoltari de probe de la animale pentru examene de laborator cand este cazul.

Depăşindu-şi atribuţiile legale în anumite direcţii este demonstrat faptul că SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL a fost constituit în scopuri economice, a obţinerii de venituri cu orice preţ, chiar şi ilegale.

Prin HCL 128/2014 este aprobat Regulamentul de desfăşurare a activităţii serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân la nivelul municipiului Alexandria pe principiul „boii înaintea carului”. Consilierii habar nu au avut că au aprobat un Regulament pentru un serviciu pe care au uitat să îl înfiinţeze  legal, în aceste condiţii acesta fiind lipsit de aplicabilitate.

Mai mult, demonstrându-şi incompetenţa, consilierii aprobă prin HCL 84/2016 „delegarea gestiunii serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Alexandria, ca fiind gestiune delegată prin concesiune,…” , uitând din nou că nu pot concesiona ceva ce nu au înfiinţat legal. Este ca si cum un cetăţean ar concesiona un teren de la primărie teren pe care primăria nu îl are în proprietate. Dar ce mai contează la câte neregului au comis.

În Studiul de oportunitate, întocmit pentru concesionarea serviciului, se precizează: „Ca urmare a modificărilor legislative, respectiv Legea 258 /2013 pentru modificarea şi completarea OUG 155 / 2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, s-a impus adoptarea unor noi strategii pentru soluţionarea problemelor referitoare la câinii fără stăpân. Pentru a putea continua activitatea este necesară scoaterea la licitaţie a serviciului de gestionarea a câinilor fără stăpân în Municipiul Alexandria”. Nimic mai fals. Încă de la adoptare OUG155/2001 republicată a avut reglementată foarte clar înfiinţarea şi concesionarea serviciului public, legea 258/2013 nu a adus modificări sau completări decât în ceea ce priveşte concesionarea numai către asociaţii sau fundaţii de protecţie a animalelor a serviciului respectiv.

Şi în acest moment activitatea este desfăşurată de acelaşi SRL cu aceleaşi încălcări flagrante ale legii.

Situaţia financiară a SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL se prezintă astfel:

31.12.2012 – Venituri: 336.446 lei, Cheltuieli: 335.298 lei; Profit: 737 lei; Salariaţi:12

31.12.2013 – Venituri: 341.358 lei, Cheltuieli: 338.149 lei, Profit: 3209 lei; Salariaţi:12

31.12.2014 – Venituri: 363.192 lei, Cheltuieli: 349.889 lei, Profit: 13303 lei; Salariaţi:13

31.12.2015 – Venituri: 380.636 lei, Cheltuieli: 378.257 lei, Profit: 2379 lei, Salariaţi:11

31.12.2016 – Venituri: 366.580 lei, Cheltuieli: 366.222 lei, Profit: 358 lei, Salariaţi:11

Deci, pentru administrarea a „30 de cuşete” construite în 2012 au fost cheltuiţi de la bugetul local circa 100.000 de euro anual din 2002 şi până în 2016 bani ce se contituie prejudicii aduse bugetului local şi pentru care cineva va răspunde inclusiv penal.

Avem convingerea că majoritatea câinilor din adăpostul groazei de la Alexandria au murit din alte motive decât cele de boală, naturală sau eutanasiere, că nu se pot justifica majoritatea cheltuielilor efectuate din banii publici alocaţi, că ilegalităţile au fost comise şi cu sprijinul incontestabil al instituţiilor şi autorităţilor publice locale.

http://www.explozivnews24.ro/caini-otraviti-cu-furadan-in-adapostul-administrat-de-primaria-alexandria/

Că DSVSA Teleorman nu a dorit să „verifice” aplicarea OUG155/2001 republicată de teamă probabil nu exonerează reprezentanţii acestei instituţii de a răspunde în solidar cu autoritatea publică locală sau SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL.

Nu mai prezintă interes după ce lege au acţionat cei de la SRL-ul în cauză, în baza cărui document de înfiinţare al serviciului de gestionare a câinilor şi cum a fost emisă decizia de eutanasiere a câinilor dacă aceasta există în condiţiile în care niciuna din etapele prevăzute de lege nu au fost parcurse deoarece toate acestea acţiuni au fost ilegale. Mai facem precizarea încă odată, pentru necunoscători, că OUG155/2001 republicată nu prevede emiterea deciziei de eutanasiere după 14 zile şi că eutanasierea câinilor nerevendicaţi şi neadoptaţi este interzisă dacă aceştia nu suferă de boli incurabile.  

Mega afacerea este demonstrată de modificarea statutului Serviciului Sanitar Veterinar (în care furau mai puţini) în SC Serviciul Sanitar Veterinar SRL (în care fură mai mulţi)

Fără comentarii:

FPAM va sesiza Camera de Conturi Teleorman singura instituţie publică necoruptă din România până în acest moment.

Orice persoană ce se consideră prejudiciată de conţinutul acestui articol se poate adresa cu Drept la Replică ce va fi publicat imediat.

 

Be Sociable, Share!

Hit Counter provided by Skylight