Category Archives: Articole

Declarţia scrisă cu privire la torturarea şi maltratarea ogarilor în Europa

O nouă declarație scrisă care încearcă să pună capăt imediat torturii și maltratării ogarilor din Europa a făcut obiectul lansării unei strângeri de semnături în timpul ultimei sesiuni plenare de la Strasbourg. Ogari sunt utilizaţi în general pentru vânătoare și curse

Adoptarea unui text de compromis asupra circulaţiei necomerciale a animalelor de companie

Joi, 23 mai 2013, Comisia a adoptat un text de compromis pentru un nou regulament privind circulației necomerciale a animalelor de companie. Scopul principal al revizuirii acestei legislații este de a face normele privind mișcările de animale de companie mai clare

Raport SUA: Romania are rezerve de gaze de sist echivalente consumului pe 100 de ani

    Romania are rezerve de gaze de sist de 1.444 miliarde de metri cubi, estimeaza Administratia Americana pentru Informatie in Domeniul Energiei (EIA). Rezervele dovedite de gaze se plaseaza la 113 miliarde metri cubi, iar consumul anual este de

Nu ne fac “EI” ce ne facem “NOI SINGURI”. Sarabanda amendamentelor.

Pentru cei care au stat acasă şi au urmărit “procesul” de adoptare al legii, ce avea ca scop modificarea OUG155/2001, privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân, redăm integral Sedinţa plenului Senatului din 12.03.2013,  la care au participat, sub

Cine urmează ?

Amploarea pe care a luat-o „cazul Spike” de la Cernavodă, precum şi alte cazuri asemănătoare ale căror protagonişti sunt „activişti de seamă” în domeniu, ne-a determinat să aducem la cunoştinţa celor care nu au informaţii corecte şi „îndestulătoare” despre implicarea

Raportul Comisiei Juridice

FPAM vă pune la dispoziţie RAPORTUL Comisiei juridice a Senatului la Decizia Curţii Constituţionale, privind Legea 771/2007, pentru modificarea OUG 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor (legea Marinescu II) Speram ca pe viitor imagini ca cele de mai

Protecţia animalelor prin prisma Codului penal român de la 1865.

Vă expunem punctul de vedere al ilustrului avocat Ion Nefliu cu privire la “proteguirea animalelor” până la data apariţiei articolului. “Unele precedente formale în ceea ce priveşte pedepsirea penală a faptelor de cruzime faţă de animale se datorează la români

În numele câinelui (II)

Continuare, “În numele câinelui”. FPAM a iniţiat o petiţie online: Salvează o viaţă! “Pe 19 noiembrie, m-am dus să scot maşina din parcarea supraetajată şi am condus înspre casa Yokoo. Am ajuns după ce trecuse puţin de ora 9.00. M-am

În numele câinelui (I)

Claudia Golea Sumiya s-a născut pe 2 decembrie 1968, la Bucureşti. Impresionată de “cazul”  Shiro, devenit apoi Chiro, al unui copil, pe atunci, a cărui iubire adevărată faţă de “prietenul” necuvântător devotat, a fost înşelată de autorităţi, câinele fiind capturat de

Acţiune cu “recul”

Prin adresa, din 28.01.2013, transmisă către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS), reprezentanţii FPAM au dorit să cunoască punctul de vedere, oficial, al acestora, privind: –aplicabilitatea sau inaplicabilitatea art.19 alin 3 si 4 din Legea 407/2006 –

“Ţiriac e un profitor”

Afirmaţia  a fost făcută de către Jean Maurer, fiul fostului demnitar comunist Ion Gheorghe Maurer, încă din anul 2009.  Interviul acestuia, luat de către reporterii Libertatea, îl puteţi parcurge aici :http://www.libertatea.ro/detalii/articol/jean-maurer-tiriac-e-un-profitor-262512.html Să se fi apucat de “vânătoare” datorită eşecurilor din

La Zoo Bucov-Ploieşti, un struţ s-a izbit cu capul de pereţi până a murit, stresat de vanatori”

Animalele, indiferent de specie şi rasă, sunt fiinţe sensibile, cu sentimente şi reacţii asemeni oamenilor.          Evenimentul de la Ploieşti, în care vânătorii au tras în pădurea de lângă Grădina Zoologică şi în urma căruia un struţ

Personalităţi “cu foarte mulţi bani” nu se împiedică în perceptele Codului de etică vânătorească.

Încă din anii precedenţi, iubitori de animale şi reprezentanţi ai organizaţiilor de protecţie a animalelor au fost indignaţi de măcelurile organizate, de anumite personalităţi “cu foarte mulţi bani“, la Complexul de vânătoare de la Balc şi nu numai. Anul trecut,

Autoritatea naţională în domeniul protecţiei animalelor în România.

Că, reprezentanţii ANSVSA, ar trebui să reprezinte “autoritatea nationala în domeniul protectiei animalelor“, conform art.8 alin 1 din legea 205/2004, privind protecţia animalelor, nu mai este un secret. Că aceştia fac altceva decât a fi cu adevărat “autoritate naţională în

STOP ILLEGAL STRAYS EUROPEAN MASS TRANSPORTS

 După ce FPAM a atras atenţia asupra “traficului” de câini spre “o viaţă mai bună”, iată cum stau “treburile” cu adevărat. Semnalul nu este tras numai de noi ci şi de cei care sunt aproape de “afacerile cu câini”. Sunt

Padurile si animalele României.

Vineri, 18.01.2013, FPAM prin Marius Marinescu, în calitate de preşedinte de onoare şi av. Paula Iacob au făcut dezvăluiri privind jaful din avuţia naţională, pădurile şi animalele sălbatice. Au făcut dezvăluiri privind afacerile cu păduri, retrocedări, tăieri abuzive, etc, Au

Masacrul de la BALC, în numele “păstrării” echilibrului…

Domeniul de la Balc are peste 11.100 de hectare, iar “ţarcul” unde au loc anual masacre se întinde pe circa 1500 de hectare. Ion Ţiriac a renunţat la fondul de vânătoare de la Balc  acesta fiind “câştigat” pe 21 iulie

Scrisoare deschisa

Catre Domnul presedinte Serbanoiu Mircea Message Stimate domnule presedinte, sunt un iubitor de animale care, din proprie initiativa am adoptat un caine cu handicap pe care nu l-a dorit nimeni in Romania, in schimb in strainatate ar fi plecat in

Lecţii de comportament: Cine-i “om” şi cine …

“Cainii pot fi vazuti deseori prin oras traversand pe zebra, de parca i-ar fi invatat cineva ca doar asa raman in viata. Pentru ca sunt atat de inteligenti, politistii i-au folosit intr-un spot ca sa le atraga atentia oamenilor ca

România ar putea fi sancţionată de Comisia Europeană şi/sau Statele Membre…

Conform adresei ANSVSA, nr. 27087 din 05.11.2012, adresată reprezentanţilor Colegiului Medicilor Veterinari din România, privind posibile sancţiuni aplicate României de Comisia Europeană sau/şi Statele Membre datorită neconformităţilor identificate la circulaţia comercială şi necomercială a câinilor, este atestat şi recunoscut faptul


Hit Counter provided by Skylight