Tag Archives: abuzuri

Numai uniţi putem distruge orice sistem ostil animalelor şi mediului!
      Federatia îşi desfăşoară aczivitatea exclusiv din cotizaţii, donații și sponsorizări. Donația ta, oricât de mică, contribuie la salvarea unui animal. Federatia nu a primit și nu primește fonduri de la vreo primărie, de la stat sau din fonduri europene.

Abuzurile autoritatilor publice locale. Sanctiuni pentru lipsa acordului vecinilor.

Abuzurile autorităţilor publice locale, nesancţionate de nimeni, chiar şi unii judecători închizând ochii la astfel de fapte, sunt prezente din ce în ce mai mult în administrarea localităţilor.Ele cred că odată ajunse la putere legile sunt facultative când vine vorba

CAMPANIA “ Dau STATUL ROMÂN în judecată”

Pentru toate ilegalităţile comise de STATUL ROMÂN, prin ministerele si instituţiile din subordine, împotriva iubitorilor de animale privind încălcarea drepturilor constituţionale ale acestora şi neimplicarea activă, prin instutuţiile subordonate, în stoparea ilegalităţilor privind cruzimi faţă de animale şi economico- financiare


Hit Counter provided by Skylight